spydare

CEC Internet Banking

2008-06-25T23:49:00.003+03:00

Cica nu exista publicitate proasta. Sunt de acord cu afirmatia asta. Dar frate, reclama de la Internet Banking de la CEC e mult prea proasta. Pentru cine n-a vazut-o, na d-aci, ca sa fiu bine inteles

In primul rand, baietanii si fetiscanele de acolo arata ca desprinse dintr-un videoclip Simplu sau Anda Adam...in rest e OK. Pe aceeasi idee, e clar ca oamenii d-acolo n-au nici o treaba cu Andrii Popa: se poate observa foarte bine reliefat motivul de hauser, rapper, si chiar manelisto-hauser.

Acum eu zic ca Andrii Popa e o melodie pe care o cunoaste marea parte a lumii, mai putin mare parte a manelistilor. Ce vrea reclama asta sa sugereze? Ca CEC + Internet Banking = altceva decat roacher + Andrii Popa. CEC + InternetBanking = Love, Plus ca se poate.

Hai ca se poatele de la sfarsit poate fi interpretat in genul you can teach an old dog new tricks...dar la cum arata astia de p-acolo, e mai degraba you can teach a dumb dog one trick.

Cine are vreo idee sa-mi spuna

P.S. - m-am dat putin pe net si am prins o idee conform careia serviciul e nou si adresat tinerilor. Daca asta s-a vrut, mai bine faceau o continuare la reclama de la mcdonalds, cea cu baiatul care vroia sa se lase de facultate: acelasi baiat, vorbind aiurea despre cum el nu se descurca sa-si gestioneze proaspat dobandita independenta financiara...si....sunente de trambite...la cel pot sa-ti depui azi un leu, si maine poti sa-l accesezi direct de pe Internet si sa-l bei.

Here's to alcohol- the cause of and the solution to all of life's problems.

bubu - mascota nationalei la euro

2008-06-10T00:11:00.006+03:00

M-am uitat la meciul Romaniei si nu mi-a prea placut. Drept e ca am jucat destul de slab, dar nici francezii nu au jucat mai bine. Pentru meciurile viitoare, am hotarat sa-l introduc pe bubu in randul suporterilor nationalei. De dragul lui, jucatorii nostri poate vor fi mai concentrati in meciurile urmatoare.

Prima poza il prezinta pe bubu in costumatie de meci, cu fularul lui de suporter adevarat

A doua poza il reprezinta pe bubu, dupa ce vom trece de faza grupelor.

Nu mai pot spune nimic altceva decat: Hai Romania!!!!!!

p.s. - pentru cine nu a observat, bubu este un baiat oaie

Se termina facultatea

2008-06-06T20:33:00.004+03:00

Am invatat azi doua lucruri importante:
- ca blogul, cel putin pentru mine, reprezinta modul normal de a-m impartasi realizarile si frustrarile cu lumea...mai mult frustrarile; si nu, nu sunt emo
- al doilea lucru l-am uitat, dar probabil pana termin de scris o sa imi aduc aminte...
Si acum sa explic si unde am gasit sursa asta de intelepciune. Contrat tuturor calculelor si probabilitatilor, am invatat ceva la facultate. Astazi am mers sa imi fac fisa de lichidare. Fisa este de fapt o coala A4, cu 4 rubrici pentru 4 stampile. Sau cev putin asa pare, pentru ochiul neantrenat.

In principiu fisa trebuia plimbata la biblioteca, la catedra de calculatoare, la contabilitate si la social. eu, in caz ca nu v-ati dat seama, incerc sa scriu un fel de leveling guide pentru wow, pentru ca altii sa poata sa faca lucrurile astea in timpul cel mai scurt.

Cum am inceput: am plecat de-acasa, si pentru ca am luat-o pe scurtatura inspre facultate, m-am trezit taman langa rectorat. Toate bune si frumoase, hai sa merg la rectorat, la contabilitate, in R124. Sala am gasit-o din prima, intr-un colt ascuns, din pura intamplare si noroc; altfel probabil ar fi trebuit s-o caut muuuuuuuuulta vreme. Pentru cine nu stie, cel mai usor ajungi acolo daca intri prin AN, treci pe la parter inspre rectorat, si cum intri in cupola unde se fac pregatiri de festivitate, in stanga, imediat dupa o usa, apare sala cu pricina. Am ajuns, m-am uitat la program, 10-14 (era ora 9:40); numa bine, merg la xerox. La xerox coada, ca e sesiune ce naiba. Hai ce-am fi sa merg atunci pe la biblioteca si pe la catedra, dupa care sa ma intorc repede repejor la conta. Zis si facut....urc iara dealul, ajung la biblioteca, am cunoscut-o cu ocazia asta pe tanti bibliotecara, care mi-a dat stampila de rigoare. Se prevedea o zi scurta, asa ca eram plin de optimism. Ma interesez unde e catedra de calculatoare, aflu ca e tot p-acolo, merg, dar usa era inchisa. Las' ca trec pe acolo inainte sa las foaia de tot la secretariat. Merg la conta, cu planul de a continua mai apoi cu socialul de la camin si berea de dupa. Ajung acolo, intru inauntru...niste tanti la niste birouri. Una dintre tanti ma anunta ca imi lipseste o stampila de la secretariat si mentiunea daca sunt student la taxa sau fara taxa. Pentru cine are fisa in fata, campul de completat e sus de tot, la Regimul de studii. Ma intorc cu nervi la secretariatul facultatii, unde mi se scrie repede pe foaie Absolvent fara taxa, dupa care sunt trimis la decanat pentru stampila. Ma duc la decanat, primesc stampila, dupa care inapoi la contabilitate. De data asta, tanti pune x-ul in locul marcat, dupa care pune si o stampila.
Merg mai apoi la camin, unde rezolv foarte repede cu decazatul, dupa care sarbatorirea rasunatorului succes cu o bere.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte ca birocratia e la ea acasa in poli; totusi ma consider norocos ca am reusit sa rezolv in vreo ora jumate toata smecheria(uite ca era sa scriu smecheria cu sh...efect secundar de la prea mult vizionat de pitipoanca.org). Am mai observat si lipsa totala a unei baze de date centralizate cu situatiile studentilor; practic tot demersul asta ne obliga pe noi, studentii, sa centralizam informatii din 4 locuri. PUB a ramas la capitolul asta la lectia de SneakerNet...semn ca e loc doar de mai bine. Pe langa toate astea, nu am prea fost legitimat sau intrebat de sanatate, sau, la o adica, gasit prin niste foi sa vada lumea daca mi-am platit darile. Nici vorba de asa ceva, intinzi foaia, primesti stampila, fara intrebari, fara prejudecati...they just do it.

Ca tot am uitat sa mentionez: pentru stampila de la catedra am mai trecut de 2 ori p-acolo: prima oara era usa deschisa, dar nimeni inauntru; initial am crezut ca e cineva ascuns prin spatele unui birou, asa ca am iesit si am mai intrat o data. A treia oara a fost intr-adevar cu noroc.

Mai vreau pe aceasta cale sa le multumesc tuturor persoanelor cu care am avut de-a face astazi, pentru ca, desi am fost plimbat dintr-un loc in altul de mi-a venit rau, macar nu am fost intampinat cu obisnuita doza de sictir, si pentru asta raman vesnic recunoscator.

Se vede ca nu ma pricep la leveling guides: am spus doar ce-am facut eu rau din prima, asa ca urmeaza marea optimizare. Algoritmul se bazeaza pe conceptul de Major Bulan, pentru ca altfel nu se scuteste nici o plimbare.

1. Ora 9 dimineata, Regie, social la P6, prima stampila
2. Ora 9 jumate, facultate, secretariat, semnatura pentru Absolvent 2008
3. Ora 9:32, facultate, decanat, stampila corespunzatoare semnaturii de la punctul 2
4. Ora 9:35, biblioteca(fata in fata cu decanatul, pe scari)
5. Ora 9:40, catedra de calculatoare
6. Ora 10:00, R124, contabilitate
7. Ora 10:15, inapoi in facultate pentru semnaturile decanului si ale secretarului sef.
8. Bere

Termenul de specialitate pentru descarcarea asta, in engleza, este 'ranting'. In romana, e pura aberare.

Bine ca se termina si facultatea.
Desi imi mai promit o data ca nu o sa scriu nimic despre sfarsitul facultatii, imi promit acum ca o sa incalc promisiunea aia, nu din cine stie ce motive, doar ca it feel too damn good.

Later edits:
5. Semnatura din rubrica de catedra trebuie luata de la profesorul cu care faceti licenta.
9. impreuna cu fisa asta, trebuie predate si 2 poze format de buleti in care sa fim frumosi si parfumati pentru diploma de inginer(de-acum incolo o sa fiu ing. Spydare, sau Spydare ing.)
10. termenul e flexibil...nu e musai pana in 13 iunie, se poate si in timpul licentei. oricum, nu eram nebun sa merg sa imi fac poze de-acuma

atat deocamdata, daca mai aflati vesti, let me know

Niste

2008-05-25T21:34:00.003+03:00

Acum mi-am dat seama ca 'niste' e un cuvant ciudat. Nici macar nu suna 'romanesc'. N-as putea sa explic exact ce inseamna sa sune 'romanesc', dar 'niste' in nici un caz nu suna asa. Si il pronunt in fiecare zi de multe ori, si ma gandesc ca mi-au trebuit 23 de ani sa-l invat, sa-l folosesc si sa-mi dau seama ca nu suna intr-un anume fel.

Oarecum, cred ca merge inlocuit 'niste' cu 'ceva'. Si-asa destula populatie din ardeal, de unde se agata harta in cui, l-a inlocuit deja. De exemplu, acum mi-e pofta de ceva mere, dar am ceva treaba de facut.

Ma gandesc, e oare vreun context in care sa nu poata fi inlocuit? Poate renunt la el de tot...

home sweet home

2008-04-13T11:59:00.004+03:00

Ce-i frumos in Bucuresti e ca in fiecare zi vezi ceva nou. Nu neaparat bun, cateodata chiar demn de uitat, dar nou. Eu ieri am prins afisul asta extrem de inspirat in Cora, la sediul BRD de acolo.

Daca nu reusiti sa cititi, va zic eu ce spune: Acces interzis cu armament! De parca cineva care ar vrea sa jefuiasca sucursala respectiva ar ramane dezolat de afis si si-ar lasa pistolul la usa, dupa care ar incerca sa fure ceva folosindu-se de un pachet de servetele. Of of...astea da probleme.

O alta chestie care m-a distrat de curand e reclama de la Strepsils. Ideea e ca tipul din ea sta suparat intr-un colt, la un party, pentru ca il doare gatul. Dupa ce ia un Strepsils, danseaza si danseaza si danseaza, mai ceva ca iepurasul. Ce inteleg eu de aici e ca Strepsils-ul iti ofera o explozie de energie; in sfarsit are Ecstasy-ul concurenta...doamne ce oameni. Pentru cei curiosi sa vada si reclama, click mai departe.

Din pacate nu am gasit decat varianta in engleza, dar e acelasi lucru.

Shaormare globala

2008-04-04T18:34:00.003+03:00

De mult s-a popularizat felul asta de mancare la noi. Multa lume il consuma din ce in ce mai des. Ideea e ca nu se intampla numai la noi...

Iata dovada ca lantul trofic consuma de sus pana jos numai shaorma. Destul cu vorba, ca e tarziu si I gotta get some chicken in me, you know...

new stuff

2008-03-30T18:08:00.006+03:00

Am gasit niste comic-uri interesante pe net:
Savage Chickens
si
Cyanide and Happines

Gainile alea sunt super tari si in echilibru spiritual cu mediul corporate. Cel de-al doilea comic, este unul foarte sick, sadic si simpatic.

In alta ordine de idei, sunt curios ce-o sa fie cu summitul NATO. Ieri, de exemplu, a fost super aglomeratie. Desi sambata traficul e lejer prin oras, mai aglomerat putin doar inspre iesiri, ieri, datorita restrictiilor, s-au format cozi interminabile. Intre Regie si Leu era o coada pe 4 benzi, iar pe constrasens se mai circula cu una, mai greut asa. Evident si multi politisti in toate intersectiile, care de multe ori nu dirijeaza nimic. Cred ca o sa fie distractie mare in toate "cluburile" din Bucuresti, incepand cu metroul. Oricum de departe cele mai tari reactii legate de summit le-a starnit articolul cu inchirierea de pozitii de sniper. Si dintre reactii, cea mai lamentabila a fost a televiziunilor care au fost in stare sa ia asa ceva in serios.

Un ultim gand despre summit si imi vad de ale mele: daca hingherii, in alerta maxima, au adunat toti cainii de pe traseu, capacele canalelor de ce le-au sigilat? Ca sa nu intre teroristii sau ca sa nu iasa aurolacii? Ce-o fi mai rau pentru imaginea Bucurestiului. Si inca o chestie, pentru amatorii de plimbari: functionau astazi de dimineata fantanile din centru, de la Unirea. Flori, apa, ce mai, frumos. Acum daca ar scapa si de nenorocitele alea de reclame care acopera tot centrul, si care iti vand de la dvd-uri pana la mixere, ar fi alta viata.

ce-am mai facut

2008-03-30T11:56:00.003+03:00

Am petrecut cateva zile aranjand putin un site: Mere Naturale.

Acum incerc sa il fac sa il gaseasca Google-ul mai usor, de unde si linkul de mai sus. Serios vorbind, daca sunteti interesati, intrati, sa vedeti ce ofera. Oricum, nu lasati commenturi cum ca ati vrea sa cumparati vreun kilogram. Se lucreaza doar in tone :).

Sper ca in seara asta sa scriu un update mai cuprinzator cu ce-am facut sau "gandit" in ultima vreme.

Emo?! WTF?!?

2008-02-11T23:21:00.000+02:00

In ultima vreme am auzit destul de multe chestii despre subiectul Emo. In principiu nu am inteles mare lucru. Nu stiu exact care e psihologia din spatele lor in totalitate: plang toata ziua si asculta muzica de taiat vena, sau pur si simplu le place sa se imbrace si sa se frezeze asa pentru ca e trendy. Sau amandoua? De fapt, nici nu imi pasa....

Am citit un articol de caterinca pe net pe Uncyclopedia de unde, dupa sapaturi adanci, am ramas doar cu urmatoarea chestie: cica i-ar pasiona 2 subiecte: discutiile/cantecele depresive si moda. In primul rand, care e legatura? Adica WTF???? De unde pana unde taiat vene si moda in aceeasi propozitie. Pot sa inteleg intr-o anumita masura conceptul dar nu prea mult. E o atitudine de genul: die young and leave a beautiful corpse behind? Pe cuvant daca stiu. Oricum, omul cand e prea prost sa inteleaga sau nu e suficient informat se apuca de facut presupuneri. A mea, presupunerea adica, e de tipul teoria conspiratiei. Pe scurt, s-au publicat o gramada de studii, si scrie macar o data la 2 luni prin reviste, ca o femeie cand sufera de o dezamagire/depresie, merge la cumparaturi. Mai nou, s-a descoperit ca si barbatii au aceleasi inclinatii. Jumatatea mea a rasei cica e in stare sa ofere si de 4 ori mai mult pe o bere cand e suparata. Acum toate chestiile astea: cumparaturi excesiv de multe sau la preturi exagerate li se intampla oamenilor maturi. Adica intelegeti ce vreau sa spun nu? Oameni maturi, care iau decizii importante in companii mari, proprii sau preluate de la altii, au un comportament capitalist impulsiv in situatii stresante emotional. Pai ce fel de comportament are atunci un adolescent, care inca e jumate copil, intr-o situatie de depresie? Cel mai probabil acelasi.... Hmmmmm, acuma stau sa ma gandesc, de ce cand zic Emo, ma gandesc in general la un adolescent. Pai, pentru ca, nu am vazut sau auzit de un Emo crescut, sau mai bine zis maturizat. De ce? Pentru ca Emo trebuie sa fie un om putin instabil emotional (si adolescentii cam asa sunt din cauza hormonilor care le umbla prin corp si se busesc intre ei mai ceva ca masinile prin Bucuresti), deci foarte usor influentabil. Si cum altfel poti sa-i induci o stare nashpa decat prin muzica? Pai si ce sa faci totusi ca ei sa asculte muzica, sa devina deprimati, dupa care sa mearga sa isi cumpere ceva frumos ca sa le treaca? Nu mare lucru: aduni cateva persoane, care altfel ar fi format Backstreet Spice Boys, le intinzi parul cu placa si ii imbraci dupa ce ai tu in stoc si in plan pentru urmatorul an, ca sa dea bine de model. Apoi tinereii asculta piesele, vars-o lacrima si merg in mall. Si viata merge mai departe...

In episodul de maine, voi incerca sa inteleg de ce multe fete considera ca barbatii sunt porci. Am eu o idee, dar inca nu-i dospita cum trebuie...Vedem maine, ce mai.

nu te supara frate

2008-02-06T22:37:00.000+02:00

Tot timpul am fost de parere ca in tot raul e si un bine. E, in cazul de fata, mai rau decat OTV cu greu gasesti, dar mai bine decat faza urmatoare si mai greu. Ascultati-o toata ca merita:

Copacul de hartie

2008-02-03T19:37:00.000+02:00

S-a pornit o initiativa foarte faina asa la sfarsit de facultate: reciclarea hartiei. Eu cel putin am peste 10 kg de cursuri si de alte documentatii pe care le consider nefolositoare.

Cum nu prea are rost sa le dau foc, cum promit de multa vreme, s-a vorbit si, in principiu, o sa se faca o colecta Sambata, 16 februarie. Minimul care trebuie adunat este de 50kg, altfel trebuie sa ducem noi singuri hartia la centru. Pentru peste 50kg, vin ei si ne-o iau de pe cap.

Mai multe informatii despre centre de colectare si de mijloace de a proteja natura: Copacul de Hartie. Per total, cei care au hartie p-acasa, vor sa contribuie si nu sunt abonati la nici unul dintre grupurile de discutie de anul 5 de la faculta, dati un mail la sghavoc@yahoo.com.

P.S. - asta e genul de eveniment la care chiar e bine sa veniti cu prietenul/prietena, fratele, varul de-al treilea al vecinului de jos etc.

I am Legend - vazut si revazut

2008-01-24T00:25:00.000+02:00

In seara asta am profitat de Orange Wednesdays si am mers la I Am Legend. Am fost doar eu cu iubita mea si impresiile sunt urmatoarele:
- titlul e asemanator cu I Am Robot, tipul rau mi se pare ca seamana, si Will Smith e tot Will Smith, dar cam aici se opresc asemanarile intre cele doua
- e total diferit de Pursuit of Happiness, film in care l-am vazut pentru prima data pe Will Smith jucand;

- revistele de fete si femei o sa ne aduca la toti pierzania; am citit review-ul filmului in ELLE si cand am citit ca e cu vampiri am zis ca neaparat trebuie sa-l vad; de fapt, singurul lucru pe care il au in comun monstrii din film cu vampirii este faptul ca detesta ziua. Vampirii tot timpul le-am vazut prin filme ca niste creaturi mai nobile, mai rafinate, care au un scop. In filmul asta nu apareau decat niste oameni transformati in monstri de un virus, tema care deja a fost facuta si refacuta si rerefacuta. Si mai mult, mie nici macar nu imi plac filmele cu zombie aka oameni transformati in monstri care mananca alti oameni, pentru ca ma sperie
- daca tematic vorbind, filmul nu pare sa fie cine stie ce, obiectivul si l-a indeplinit cu succes: m-a speriat de am facut pe mine. La cinema mai e si chestia asta, demodata, ca nu poti sa pui pe pauza, sa te linistesti, sa aprinzi lumina etc. Dintr-o sala de 300 de persoane, la secventele dure nu auzeai pe nimeni vorbind; chiar si cei care mai faceau caterinca din cand in cand stateau incremeniti in scaun. Din punct de vedere al realizarii, efectelor si suspansului, filmul si-a indeplinit toate obiectivele cu brio, si nu numai
- nu in ultimul rand va invit sa vizionati o scena priceless: Will Smith doing Shreck:

Cautari ciudate

2008-01-21T09:57:00.000+02:00

Daca o sa cauti pe google chestii legate de cum sa omori gandaci, sau despre oameni in epoca de piatra o sa dai de blogul meu, care se tine tare pe primele pozitii. Totusi, de departe cea mai tare cautare este: tam ta da taaaaaaaaaam (adica sunete de trompete)

cum sa fiu acceptata de prieteni, si merge la postul evolutie-partea 2

how sick is that????

Din pacate, nu cred ca o sa gaseasca nimeni raspunsul la intrebari atat de complicate pe blogul meu. People should know better, what in the hell....

Si totusi, o ultima remarca: daca trebuie sa te chinui, sa faci tot felul de lucruri dragute si sa pupi lumea in fund ca sa fi acceptat, poate respectivii/ele nu-ti sunt prieteni...zic si eu

de ce blog?

2008-01-19T22:03:00.000+02:00

Pe cand am inceput sa scriu la blogul asta, s-a ivit ocazia sa ma inscriu in concursul bloggeri.ro(parca asa se numea). Prima tema: modalitati de promovare a blogului...nu am scris nimic. Nu am considerat ca are rost sa ma apuc sa scriu povesti si compuneri de clasa a-iv-a. Subiectul mi-a revenit in minte de curand, cand am inceput sa ma gandesc destul de serios la modul in care as putea sa imi fac reclama.

Ca mai toti bloggeri traiesc cu impresia ca am ceva de spus. Incerc sa formulez idei in mod coerent, sa le expun si apoi sa astept reactia celorlalti. Feedback-ul este evident un lucru primordial cand vine vorba de comunicare. Privit din acest unghi, popularizarea blogului ar deveni echivalenta cu a cere feedback.
Deci, care sunt cele mai eficiente metode de a cere feedback? Intr-un mediu corporativ, as spune ca implica o confruntare cat se poate de directa, in care sa poti afla ce faci bine, ce gresesti, unde e loc de imbunatatiri etc. Eu nu imi propun sa aflu ce gresesc sau ce fac bine. Nu pot cere feedback asa...aici centrul universului sunt eu, egoist si incapatanat. Dorinta de schimbare exista inconstient, samanta ei e plantat si e incoltita. Cand eu o sa ma schimb o sa se schimbe si blogul meu, felul meu de a vedea lumea. O sa schimb lucrurile pe care le spun si oamenii o sa creada ca nu sunt consecvent. Asta doar in cazul in care lumea o sa fie interesata de ce scriu. E mai bine sa-ti ceri scuze, decat sa ceri voie? Oare asa e? Cand vine vorba de blog...mai bine nu-ti ceri nici scuze...Daca stau sa ma gandesc bine, sau no, daca stau sa ma gandesc, sau, cel putin daca stau, ajung la concluzia ca singura solutie este sa am linkul pe cat mai multe siteuri...si sa scriu bine...si sa nu uit sa folosesc tag-urile pentru articole...

Acum dupa indelungi ganduri de sambata, ma pregatesc sa ma uit la un stand up comedy, care se vrea a fi genial. Tipul se numeste Joe Rogan, show-ul e din 2006 si de-abia astept sa-l vad...Desi, daca o sa ma astept la prea multe o sa fiu dezamagit si o sa adorm trist...

Leapsa cu cartea

2008-01-17T01:28:00.000+02:00

Am primit prima mea leapsa de la Garidu.

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.
5. Nu îndrăzni să scotoceşti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni.

soarele mi-a scaldat fata. m-am gandit ca vreau ca Sekure sa fie fericita. Dar, intr-un anume fel, mi-era mila si de nefericitul pe care il vazusem in casa umeda, rece si intunecoasa. Fara sa-mi fi facut vreun plan, pur si simplu pentru ca asa mi-a venit, am luat-o spre Piata de Mirodenii de la Laleli, cu gandul ca o sa-mi mai vin in fire printre mirosurile de tarhon, sofran, piper; m-am inselat insa.

Orhan Pamuk - Ma numesc Rosu

Dau leapsa mai departe lui Verde-fumuriu, Silviu si Deconectat. Sa vedem ce le poate pielea...restul de 3 oameni, echipa adversa...report pentru extragerea de saptamana viitoare.

unguru bulan

2008-01-16T02:06:00.000+02:00

Pentru cei cu adevarat pasionati, veste mare:
- a aparut primul video mai de doamne-ajuta cu Unguru Bulan. E simpatic si, pentru amatori, merita urmarit

Iete si cele 2 linkuri:
Unguru Bulan
Video Bulan
E ultimul din lista, adica cel mai recent.

Uitati-va la el, ca nu faceti fite, ca dic aia...

storm hawks

2008-01-14T21:58:00.000+02:00

Asa se numeste serialul de desene animate la care ma uit acum: Storm Hawks
Ce imi place la el:
- e desenat simpatic, oarecum 3D, dar fara ca personajele sa aiba miscari super fortate, cum se intampla in alte desene animate transmise pe cartoon network, jetix, de minimax nici nu mai vorbesc;

- povestea e simpla, interesanta si, din ce am vazut eu pana acum, sunt o gramada de stereotipuri de personaje preluate si adaptate. Poate chiar in asta ii sta tot farmecul....Ca sa dau un exemplu, daca o sa priviti trailerul de mai jos, nu se poate sa treceti cu vederea replica: was that a mattress?
Pai da, chiar asta era, o saltea aruncata de un tip nebun, imbracat cu o soba si cu accent frantuzesc; in timp ce scriu imi dau seama de la ce vine numele episodului: Gale Force Winds, cu accent pe Gale.
- se gaseste relativ usor: pentru cei care au cablu, puteti sa-l vedeti chiar la TV; cand seria se termina este reluata, si, in functie de succes, poate chiar cu episoade duble...hihi
- pentru cei mai lenesi din fire, puteti sa downloadati de pe thepiratebay.org

Si urmeaza trailerul:

Daca sunteti curiosi tare, intrati pe YouTube, dar nu va aruncati la ultimele episoade din 2 motive:
- pentru ca e mai interesant daca la vezi pe rand
- pentru ca poate sunteti idioti si a doua zi ma intrebati pe mess: vrei sa-ti spun cum se termina? Normal ca nu, si nici nu e nevoie, pentru ca sunt desene animate si nu au decat un sfarsit posibil...

pictorial: eu si elle

2008-01-13T16:32:00.000+02:00

Diferenta intre aparente si realitate:
- in prima poza s-ar parea ca citesc ELLE

-in a doua poza se vede ca ma uit doar la poze

crap

2008-01-13T14:20:00.000+02:00

A inceput deja stresul cu ultimele examene inainte sa termin si cu facultatea asta de rahat. In timpul saptamanii programul e munca, scoala si somn, cu foarte putin accent pe somn. Mai strecor intre ele cate putina mancare si cate o discutie cu colegii de servici sau cu Cristina. Munca imi ocupa mai bine de o treime din zi. Scoala imparte restul timpului cu supravietuirea. Din fericire as zice, cred ca m-am ocupat mai mult de mine.

Totusi, nu am prea avut timp sa fac ceea ce imi place: Naruto si Bleach de-abia au aparut saptamana asta, scenaristii din U, S si A sunt inca in greva, proiectul e inca pe terminate, si o sa mai fie asa vreo luna, totul e inca pe terminate si o sa fie asa inca vreo luna. Per total, am incercat sa iau lucrurile pe rand. Am observat ca stau destul de rau cu multitaskingul. Asa ca, pentru a inlatura stresul ca am multe de facut, am coborat nivelul de implicare in activitati destul de mult. Consider ca imi fac treaba bine, si rezultatele o confirma, dar refuz sa ma mai enervez sau sa ma mai implic emotional in ceea ce fac. E una dintre cele mai bune alegeri pe care am facut-o in ultima vreme si cred ca o sa imi prelungeasca viata cu cateva luni. Mai raman pentru saptamana care vine 2 examene, 2 teme, un proiect si un referat. Urasc referatele din tot sufletul. Daca tot nu facem nimic nici la curs, nici la laborator, de ce trebuie sa fac un referat de 15 pagini in romana. E mult si e munca in zadar. Exista si alte optiuni de a-mi imbunatati cultura generala. Intr-un fel, poate ar fi mai rentabil sa joc Conquiztador vreo 2 ore pe zi. Proiectele de bine de rau au fost interesante si au avut un rezultat suficient de palpabil. Macar am mai invatat cateva chestii despre WEB, despre site-uri, despre YUI, RSS si alte prescurtari. Consider ca o sa imi fie de folos in viitor cel putin din perspectiva ca nu voi crede ca sunt OZN-uri.

Toata dizeratia, demna de a trimite un emo sa caute o lama, are si o concluzie: in vreo luna se gata si scoala, si proiectul si dup-aia incepe viata. Si o sa aiba un inceput orbitor, cu cateva saptamani de relax. Pana atunci, cand o sa am timp, o sa incerc sa mai scriu niste chestii: am mai pus la copt vreo 2 idei de texte, care sper sa dospeasca intre timp si sa aiba un rezultat destul de bun.

Intre timp, caut idei de promovare a blogului.

P.S. - vizitati si site-ul de Interfete evoluate si vedeti ce am mai adaugat pe acolo: calendar, top articole.

an nou fericit

2007-12-31T19:32:00.002+02:00

Un an nou cat mai fericit, cu cat mai multa sanatate si cat mai multa fericire alaturi de oricine va doriti. Va transmit 102 pupici, si, daca aveti timp, cititi si ce-am terminat de scris ieri, dar am publicat doar astazi.

LA MULTI AAAAAAAAAAAAAAANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

evolutie - partea 3

2007-12-31T19:32:00.001+02:00

Ultimele zile le petrecuse cu tatal ei. Se plimbara, discutara despre viata in general, despre rolul omului in societate, despre viitor, despre George, despre nepoti…Afara era o alta lume. Cea din interiorul sferei era reala dar nu era veritabila. Era controlata in intregime de om. Lipseau cu desavarsire animalele, plantele exotice. De cand omul nu mai avusese ocazia sa exploreze in liniste o padure de afara, exista posibilitatea sa fi aparut chiar specii noi. Ileana era putin speriata de aceasta lume in care avea sa paseasca. Era si mai speriata de sentimentul acesta al descoperirii, al simtirii si atingerii necunoscutului. Urma sa vada cum arata cu adevarat o floare. In sfere florile nu existau deoarece nu erau considerate absolut necesare pentru supravietuire. Singurele flori pe care le vazuse fusesera cele pe care i le aratase tatal ei intr-o excursie la livezi. Acolo erau multi pomi: meri, peri, pruni, ciresi, si toti aveau niste flori atat de delicate, de mici si de frumoase. Desi mersese o singura data, simti viata cum pulseaza in jurul ei. Stia ca va redescoperi emotia aceasta in momentul in care va iesi din sera. Timpul trecu repede si veni ziua cea mare. Ileana trecu cu bine de momentul transformarii, si dupa o noapte de odihna si multe analgezice, era gata de misiune. Plecare de dimineata devreme. Nu mai avusera nici unul voie sa discute cu nimeni. Echipele erau de cate 10 persoane. Erau 7 soldati si 3 cautatori. Dupa cum stia deja, soldatii responsabili cu paza Ilenei erau Alex si George. Desi si-o imaginasera cum va arata, baietii nu putusera sa-si stapaneasca uimirea. Era mica, frumoasa ca o papusa si vorbea ca si cum ar fi inghitit toata viata heliu.

La putin timp dupa, au iesit din sfera. Au trecut de toate filtrele si s-au trezit aproape fara sa-si dea seama afara.
Natura era intr-adevar impresionanta. La cam o suta de metri de locul unde se termina sfera incepea padurea. In departare se zareau munti. Comparativ cu ce poze vazusera prin carti, si-au dat seama ca sunt acoperiti cu zapada. Aerul proaspat de afara se dovedea a fi un stimulent suplimentar. Echipa era pregatita sa-si inceapa misiunea: uciderea reginei si distrugerea unui cuib aflat la 2 km distanta de pozitia lor. Toate celelalte cuiburi se aflau la distante mai mari de 10 km. Acesta era cel mai apropiat, deci prin urmare cel mai periculos si trebuia distrus imediat. Altfel, in scurt timp, intreaga zona urma sa fie contaminata in mai putin de o luna. Pornira la drum.
Profesorul primise vestea mortii ficei sale pe seara. Echipa ei fusese exterminata cu repeziciune. Informatiile pe care Centrul de Ofensiva si Supraveghere le primise de la aparatele de comunicatie erau suficient de concludente. Dupa cum se obisnuia, informatiile fusesera imediat trimise membrilor familiei sau a persoanelor de contact pe care membrii echipei le lasasera pentru astfel de situatii.
Ardeleanu merse acasa. Tot timpul se considerase pregatit si pentru momentul acesta. S-a dovedit ca nu era deloc asa. Plansese toata seara. Incerca sa isi revina si sa treaca peste de nenumarate ori, dar de fiecare data izbucnea iarasi in lacrimi. Simtea o dorinta puternica de a ucide el cu mana lui fiecare gandac din lume, de a-i executa pe fiecare in parte. Vroia sa-i faca sa sufere, isi dorea nespus sa auda ultimele sunete pe care le-ar fi scos acele fiinte. Ajunse sa stea sprijinit in maini si sa izbeasca furios cu pumnul in podea. Lovea si plangea. Si dintr-o lacrima a iesit un gandac. A crezut ca innebuneste incet, dar si daca era asa, ar fi fost o nebunie si mai mare sa nu-l omoare. Asa ca l-a strivit. Pentru o secunda a simtit ca a razbunat moartea Ilenei. Apoi, din urmatoarele lacrimi, mai iesisera cativa gandaci. Incepeau sa iasa pe unde oriunde gaseau un loc. Podeaua se umplu in curand, iar profesorul cazu si el mort. Vietatile incepura imediat sa consume tot in jurul lor si cresteau vazand cu ochii. Dupa ce terminara cu locuinta profesorului trecura la urmatoarea.
Vestea distrugerii orasului se raspandi cu repeziciune. Gandacii distrusesera tot din interior. Inca nu se stia cum intrasera, cum ramasesera nedetectati si cum de ajunsera sa fie atat de multi incat un oras intreg sa nu poata sa le faca fata. Existau prea putini supravietuitori: 2 femei, ambele insarcinate, reusisera in mod miraculos sa scape. Fusesera salvate si duse intr-un oras invecinat. Viata lor era nepretuita. Reprezentau viitorul, si faptul ca tocmai scapasera dintr-o astfel de situatie, constituia un motiv de speranta in plus.

evolutie - partea 2

2007-12-31T19:31:00.001+02:00

Ileana era putin plictisita. Il auzise pe tatal ei vorbind de o mie de ori despre lucrurile astea. Le cunostea bine si le intelegea. Gandul ei era la raspunsul pe care urma sa-l primeasca in acea dupa amiaza de la Comisie. Daca era pozitiv, de saptamana urmatoare isi incepea misiunea ca si cautator. Era ciudat pentru ea: avea un iubit, o gramada de prieteni cu care crescuse, dar totusi misiunea era mai importanta. Si prietenii ei erau soldati, asa ca cel mai probabil urmau sa plece in misiune impreuna.

- Atat pentru cursul de astazi, urmeaza sa ne vedem saptamana viitoare. Pentru cei dintre voi care veti pleca in misiune, va urez multa bafta si intoarcere cu bine acasa.Studentii se ridicara si se pregatira de plecare. Ileana cobora pana la tatal ei.- Servus tata, cum iti merge? Imi pare rau, dar de-abia am avut timp sa te caut zilele astea. Am fost tare ocupata cu invatatul pentru examenul de cautator...In fine, bine ca aproape s-a terminat. Cu putin noroc...
- Nu-i nimic draga mea. Altfel cum iti merge? Cu George te-ai mai intalnit? Ultima data, la cina, parea cam stresat de examene.
- E, stii cum e el…toata ziua numai zambete si fericire, dar cand vin examenele nu mai vorbeste nici cu maica-sa.
- He he, ce probleme aveti si voi. Si spune-mi: esti entuziasmata? Saptamana viitoare pleci in misiune.
- Hai mai tata mai, nu te mai agita degeaba…Daca nu o sa fiu acceptata? Tot timpul iti place sa planifici si sa te agiti, pe cuvant daca te inteleg.
- De data asta nu-mi fac planuri degeaba. Doar stiu ce copil am crescut si de ce e in stare. De George al tau nu stiu ce sa zic…niciodata nu pare motivat. Tot timpul sta si viseaza, sau, daca nu viseaza, isi face griji ca e ceva in neregula cu el. Ciudat baiat, nu stiu ce vezi tu la el
- Of Doamne, de fiecare data aceeasi discutie. Ce-ai cu el daca mie imi place? Nu te pune nimeni sa-l pupi in locul meu. Esti de groaza…In fine, eu am venit sa iti spun ca diseara esti invitat la mine la cina. Daca o sa fiu acceptata o sa fie bine pentru ca tu o sa ma lauzi. Daca nu, asta este, tot tu va trebui sa ma si consolezi, chiar daca in general reusesti sa ma faci sa ma simt si mai prost.
- Bine bine, o sa vin. Nu-i ca si cum as avea altceva de facut decat sa imi idolatrizez unica fiica. Te pup si ne vedem diseara. Acum trebuie sa plec…ma astepta decanul in biroul sau in legatura cu nu stiu ce cercetari facute recent. Are nevoie de parerea mea.
- Oka tati, atunci ne vedem diseara. Si doar ca un mini-avertisment: o sa vina si George, si Alex cu Mihaela. Incearca sa treci pe acasa si sa te schimbi in ceva mai tineresc….E hai, nu te imbufna, stii ca glumesc.
Ileana isi saruta tatal pe obraz si pleca. Trebuia sa se intalneasca cu George si Alex, colegii ei de pluton, pentru a astepta afisarea rezultatelor. Desi omenirea evoluase mult fata de Vechea Epoca, rezultatele examenelor erau afisate inca pe liste, dupa criteriul Admis/Respins. Nici sentimentul de neputinta nu se schimbase de-a lungul secolelor. Acest sentiment omniprezent de-a lungul veacurilor a cauzat tocirea a nenumarate perechi de pantofi si de podele, a creat nenumarate carari circulare in sali maiestuoase. Acum urma ca Ileana si prietenii ei sa faca acelasi lucru, sa infaptuiasca inconstient aceasta traditie transmisa genetic de secole. Cu siguranta omul nu se schimbase prea mult. Acesta era defectul lui major: reusea sa se adapteze la diverse situatii, dar fara a schimba fundamental nimic. Intr-un fel totul are sens: in proportie de 85% avem acelasi cod genetic ca si lenesul.
George si Alex asteptau nelinistiti pe o banca. George facea cercuri cu un bat in nisip, cosntruia tot felul de scenarii in minte, pe care mai apoi le rezolva, le adapta, prevedea pentru fiecare o gramada de lucruri neprevazute si cum sa se descurce cu ele. Parea pregatit pentru tot, mai putin pentru rezultatul pe care avea sa il afle. Pe de alta parte, Alex parea complet impacat cu el insusi. Oricum aplicase pentu cautator doar pentru a nu fi el cel care sparge gasca din liceu. Nu le spusese niciodata, dar chiar ii iubea pe ei, pe prietenii sai. Poate ii iubea chiar mai mult decat pe Mihaela. Ii fusese imposibil sa inteleaga de ce. Totusi, fiind mereu cufundat in joc sau in studiu, nu si-a exprimat niciodata deschis sentimentele. Pana la urma nu avea rost: oricum ceilalti stiau…
Cand Ileana se apropie de ei, Alex ridica putin capul, zambi scurt, dupa care isi relua activitatea. George o saruta scurt si apasat, dupa care reveni si el la tururile sale de incalzire. Dispozitia fetei, mai relaxata si mai increzatoare decat s-ar fi asteptat, i-a prins pe picior gresit. Intr-un fel, cei trei pareau ca incearca sa se armonizeze in emotii de fiecare data, dar astazi nu le iesise. Ileana rupsese prima tacerea:
- Nimic?
- Nimc, raspunse George.
- Mdea, continua Alex.
- La un moment dat au iesit sa cumpere apa. Nestiind ce se intampla era sa scap 2 stropi pe mine de emotie. Bine ca m-am controlat..., spuse George, cu un suras fortat pe figura. Ileana il mangaie usor pe obraz, zabovi putin in dreptul urechii, dupa care il consola:
- E hai, stii ca o sa fie bine. Trebuie sa fie bine, alta alternativa nu exista. Isi incheie fraza cu un mic suras, delicat, sensibil si usor nesigur. Nu stia daca vorbele ei sunt adresate direct lui George, sau doar simtea ca trebuie pronuntate cu voce tare pentru a se imbarbata.
In momentul urmator, usa imensa a cladirii in fata careia asteptau, se deschise cu un scartait sinistru. Se citea lista celor admisi. Ileana isi auzise numele printre primii. Acum era totul rezolvat: o sa ajunga toti cautatori, o sa lupte si o sa castige impotriva gandacilor, dupa care o sa revina acasa si o sa aiba a viata fericita. Cu putin noroc, tatal ei ar fi putut ajunge sa fie bunic. De mult visa la asta.
Din pacate, baietii nu isi auzisera nici unul numele. Amandoi picasera. Erau soldati foarte buni, dar profilele lor psiholigice nu era potrivite cu acela al unui cautator. Totusi, nu era rau de tot. Ramaneau in continuare in aceeasi unitate, dar rolul lor era cu totul altul. Rolul soldatilor era acela de a-i proteja pe cautatori, indiferent de costuri. Riscul de a muri era mult mai mare, si, de cele mai multe ori era complet justificat.
A urmat mai apoi cina, unde atmosfera a fost destul de relaxata. Alex se comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Pentru el era indiferent. Intr-un fel ii placea idea de a-si proteja prietena cu pretul vietii. Se intrebase de multe ori daca se poate considera un prieten adevarat, dar ar fi in stare sa faca sacrificiul suprem pentru cei apropiati, chiar si atunci cand acest sacrificiu ar fi inutil si le-ar prelungi viata doar cu o clipa. Era fericit pentru ca avea sa afle. Era optimist. Stia ca o sa aiba ocazia. Alex purta o discutie destul de aprinsa cu Profesorul, ceva in legatura cu schimbarile politice recente si cum vor influenta ele perspectivele de supravietuire. Mihaela nu mai reusise sa ajunga. Era si ea destul de ocupata, si oricum nu era pentru ea nimic de sarbatorit. Psiholog de meserie, intelegea cel mai bine motivatiile soldatilor, sentimentele si trairile lor, in special cele care ii bantuiau pe cei intorsi din misiuni. Credea sincer ca toate mortile sunt inutile si ca intr-o zi oamenii si gandacii o sa isi dea mana si o sa convietuiasca in pace. Ileana, in loc sa sarbatoreasca cum isi propusese, incerca sa il inveseleasca pe George. Incerca intai cu o sticla de vin rosu, demisec, pe care tatal ei o aduse, dar nu avu succes. Totusi, dupa inca vreo 2 shoturi de tequilla, baiatului ii mai trecuse supararea. Ii revenea incet incet culoarea in obraji. Era pentru prima data in ultimele 2 saptamani cand paloarea fetei lui, prezenta tot timpul in momente de stres, incepuse sa dispara. Dupa asta, povestira putin, apoi George adormise istovit pe un scaun incomod, impletit din rachita.
Pentru Ileana urma o perioada foarte ocupata. I-ar fi placut ca macar in seara aia, George sa fi putut sa fie alaturi de ea, cu adevarat alaturi de ea. Sa o stranga in brate, sa o sarute si sa o iubeasca. Dar stia ca niciodata Cupidon nu isi inmuiase sagetile in vodca sau tequilla. Poate in vin, dar cu siguranta doar si le inmuiase, nu le uitase inauntru pana sa rugineasca.
Procedura standard o stia: urma sa ia parte la cateva cursuri de supravietuire intr-un mediu artificial supradimensionat. Acolo urma sa vada cat de cat ce inseamna sa fi mic. Urma sa se antreneze cu noile arme si sa se pregateasca pentru uciderea rapida si eficienta a reginei. Totodata, trebuia sa invete si cateva trucuri de supravietuire in cazul in care toti protectorii ei ar fi murit. Manualele militare cultivau un gen de cod al luptei: ramas singur impotriva a milioane, era inutil sa te intorci. Singura incertitudine era momentul mortii. In concluzie, luptatorul trebuia sa-si continue misiunea, pentru ca asa avea sanse de reusita. Si chiar daca nu reusea sa se intoarca, realizarea lui avea sa fie marcata, inscriptionata pe interiorul zidului orasului, alaturi de alte asemeni realizari bravo, sarbatorite doar post-mortem. Sloganul, inscritptionat cu auriu pe coperta oricarui astfel de manual, suna astfel: “Niciodata singur si invins. Mereu biruitor.” Fusese conceputa de dobitoci, cu siguranta.
Cu o zi inainte de plecare in misiune, trebuia sa isi ia la revedere de la cei dragi, dupa care sa intre in Transformare. Procesul de miniaturizare era destul de dureros. In ciuda anesteziei totale de care aveau parte pacientii, ei tot urlau de durere in somn. Cei mai multi se trezeau istoviti ca dupa un cosmar infiorator. Apoi adormeau pana a doua zi. Se trezeau de dimineata, erau dusi la echipa lor, apoi erau scosi din oras, de fiecare data cu ordine si misiuni precise. Asta urma sa pateasca si Ileana.

evolutie - partea 1

2007-12-31T17:52:00.000+02:00

- Întotdeauna subiectul evolutiei si al geneticii vietii a fost unul complicat. Tot timpul noi am fost pe ultima treapta a evolutiei. Omul, creatie divina, protejat de forte cosmice pe care in cele din urma ar fi ajuns sa le controleze, era rezultatul a miliarde de ani de procese chimice complicate. In cultura vechii epoci, potentialul uman era exagerat intr-o maniera foarte romantica: mutanti, eroi, oameni cu puteri speciale, prezicatori si cititori in stele, toti isi aveau locul intr-o societate in continua crestere, in continua dezvoltare si colonizare a Pamantului....

Asa incepea Profesorul Ardeleanu in fiecare an cursul de Istoria Vechii Epoci. Profesorul implinise de curand 44 de ani. Mama sa fusese una dintre supravietuitoare. Ajunsese in oras, nascuse, apoi murise. Profesorul era destul de batran pentru epoca lui. Totusi, ocupatia nu il supunea la prea mari riscuri. Speranta de viata in linia lui de munca ajungea pana la 55 de ani. In schimb, diviziile de luptatori la pregatirea carora contribuia, aveau o speranta de viata medie de 25 de ani, si asta din cauza ca pana la 24 erau doar in instruire. Universitatea, locul in care lucra, avea o traditie de secole in pregatirea celor mai buni infanteristi si cautatori. In vremea lui, lupta pentru supravietuire era din ce in ce mai crancena. Oamenii traiau in orase izolate, globuri mari de titaniu izolate aproape complet fata de lumea de afara. Intrarea si iesirea se facea doar in cazuri de extrema importanta. In general, soldati erau trimisi la lupta. Foarte rar se intorcea cineva. Fiica profesorului Ardeleanu, Ileana, era si ea soldat. De mica fusese crescuta in spiritul urii fata de creaturile din exterior. Era o studenta de exceptie, care trecuse cu brio cele mai dificile simulari de teste de supravietuire. Dusmanul era periculos si mereu pregatit sa loveasca cu o viteza fulgeratoare. Ileana era infanterista, dar tocmai aplicase pentru o pozitie in cadrul echipei de elita a cautatorilor.
Profesorul Ardeleanu incepea cel de-al doilea curs astfel:
- De-a lungul veacurilor, omul a incercat in permanenta sa isi faca viata mai usoara, mai frumoasa, mai accesibila. Atingand apogeul Vechii Epoci, omul a ajuns sa construiasca super-calculatoare avand dimensiuni de ordinul milimetrilor. Putere de calcul extraordinara la dimensiuni minuscule, acesta a fost principiul urmarit timp de secole. Cu o simpla apasare de buton, omul putea sa isi controleze intreaga viata. Pentru noi, acest lucru nu s-a schimbat foarte mult: inca avem posibilitatea sa folosim si sa dezvoltam tehnologia din vechime; inca reusim sa ne controlam intreg mediul cu un singur click, dar pretul platit pentru aceasta ne face sa ne dorim intoarcerea in epoca de piatra. Tehnologizarea excesiva, nivelul crescand al radiatiilor, la care oamenii se adaptau treptat, au dus la crearea unei noi specii. Aceasta noua specie, conducatoarea actuala a planetei, era gandacul. Odata un gandac de bucatarie, pe care il striveai cu usurinta si indiferenta, s-a schimbat treptat si s-a adaptat mult dincolo de posibilitatile noastre. In cursul vietii unui om, in decurs de 3 generatii in medie, se perindau zeci de mii de generatii de gandaci, fiecare cu un pas mai aproape de saltul evolutiv.
In timpul acestui discurs, studentii notau de zor sau isi puneau intrebari existentiale. Auzisera pe acasa, in copilarie, mai mult cu iz de legenda decat de fapt isoric, cum ca acesti gandaci reusisera sa asimileze metale in organismul lor si sa le foloseasca proprietatile. Gandacul, vietate care supravietuia in ciuda incercarilor constante de exterminare, a inceput sa ucida. Din victima, a devenit pradator. Secolele urmatoare au dus la o schimbare si mai accentuata. Fostii numiti gandaci de bucatarie s-au diversificat asemeni unui musuroi de furnici: reginele, lucratorii si soldatii. Totusi, au existat cateva schimbari fundamentale, pe care omul acelor vremuri ar fi trebuit sa le prezica, dar a esuat, datorita orgoliului sau, a dorintei permanente de a cauta ceva mai MARE, mai BUN.
Profesorul continua molcolm:
- Dupa cum spuneam, exista o tendinta puternica de minimizare tehnologica. Desi omul se astepta ca el sa evolueze intr-o creatura splendida, inzestrata cu puteri aproape dumnezeiesti, capabil sa mute literalmente muntii din loc si sa infaptuiasca fapte grandioase, istoria a dovedit altceva. Penibilul gandac, iradiat si modificat genetic, a inceput sa asimileze tot felul de substante chimice, incepand cu metale, si terminand cu explozibili sau otravuri. S-au diferentiat mai multe specii. Sunt sigur ca le cunoasteti deja pe marea majoritate, asa ca voi insista asupra a doua dintre ele: soldatii si reginele. Dupa cum prea bine stiti, soldatii sunt principalul inamic al omului: puternici, mari, rapizi si letali, sunt in stare sa ucida un batalion intreg in mai putin o de secunda. Reginele pe de alta parte au avut o evolutie mult mai "ciudata". Omenirea se astepta ca pana si sfarsitul sa-i fie gradios, un eveniment unic in univers, de genul unui asteroid care faramiteaza planeta, sau a unei stele care se stinge, dar inainte de toate, ucide tot in calea ei. Sfarsitul in schimb, aproape a fost cauzat de un gandac minuscul, de marimea unui ovul, greu vizibil cu ochiul liber. Acest gandac a fost prima regina. Acest gandac a fost primul care a inteles ca marimea chiar conteaza. De ce sa te dezvolti intr-o creatura gigant, sub forma de creier, cum s-ar fi asteptat oamenii de stiinta ai Vechii Epoci? De ce sa fi o tinta sigura, usor de nimerit de catre oricine suficient de abil incat sa ia o piatra in mana? De ce sa nu fi mic, si sa te ascunzi cat mai usor? De ce sa nu ai posibilitatea sa dai nastere unor creaturi capabile sa ajunga la dimensiuni impresionante, astfel incat sa fie protectorii tai si, totodata, o diversiune exceptionala? De ce nu....?
Acesta fusese inceputul. De atunci, orasele oamenilor fusesera distruse unul cate unul. Noile orase erau diferite: nu permiteau nici unui gandac sa patrunda, oricat de mic ar fi fost. Singurul lucru care asigurase supravietuirea oamenilor atata timp fusesera oamenii de stiinta care au reusit sa izoleze schema de baza din spatele codului genetic al gandacilor. Dincolo de acest cod de baza, tot restul se rezuma la cateva variatii minore, dar care aveau un efect cutremurator in practica.
- Oamenii s-au luptat ani intregi cu morile de vant. Au cheltuit resurse pretioase pentru a detecta cuiburile gandacilor si pentru a le distruge in intregime. La prima vedere niciodata nu supravietuia nimic, dar, in cateva zile, in ciuda supravegherii atente a locurilor, cuibul era din nou plin de gandaci. Multa vreme totul a fost un mister. Singura concluzie la care se putea ajunge initial era aceea ca gandacii erau nemuritori. Intr-o zi a avut loc marea descoperire. In timp ce soldatii inspectau locul unei exterminari, cativa dintre ei s-au gandit sa-l sperie pe bibanul pe care il aveau in echipa. Nefericitul panicat puse repede pusca la ochi si vazu prin luneta un gandac urias...De fapt gandacelul era minuscul. L-au omorat imediat. Cateva zile mai tarziu au constatat cu stupoare cu acel cuib nu mai revine la viata. Prima regina fusese ucisa. Totusi, avand milioane de regine, capabile sa supravietuiasca oricarui atatc de orice tip, chiar si nuclear, gandacii nu pot fi invinsi. Singura alternativa este aceea de a ne izola pe noi insine si sa incercam sa supravietuim pana cand roata evolutiei se va intoarce din nou. 5 ani dupa evenimentul acesta de cotitura al razboiului a fost creata Forta Speciala a Cautatorilor. Oamenii de stiinta ai secolului trecut au construit o raza de micsorare. Aceasta aducea un om adult la o inaltime de aproximativ 30 cm. O astfel de transformare putea fi facuta reversibila doar dupa 6 luni, timp in care cautatorul era in misiune. Misiunea lor era destul de simplu de prezentat: trebuiau sa patrunda in cuiburile din preajma oraselor si sa ucida regina sau reginele. Rata de succes a misiunilor se apropia de 25% la inceput. Apoi gandacii s-au adaptat si a scazut la un 10%. Totusi, cautatorii erau cei mai apreciati oameni in viata. Erau destepti, puternici, pregatiti sa asigure supravietuirea umanitatii. Rolul lor a ramas neschimbat. Acum e randul vostru sa intelegeti ce ne-a adus aici si ce putem face sa supravietuim. Unii dintre voi o sa fiti cautatori, dar toti trebuie sa va intelegeti rostul in aceasta lume. Am ajuns intr-un moment unde viata e mai valoroasa ca niciodata. Iar voi o sa deveniti in curand protectorii ei.

craciun fericit

2007-12-25T23:43:00.001+02:00

Deci ia priviti ce am primit de la varu meu:

Se pare ca lumea exagereaza cu principiul: "Sex sells". Adica pana cand...

fara zahar - luv story

2007-12-15T23:37:00.000+02:00

foarte tare piesa. priviti babutza de la falsete, falsete, cu ochelarii ei mari si privirea hrapareata...doamne ce-am mai ras

muraturi

2007-12-11T23:21:00.000+02:00

Bucuresti, prezent:
aglomeratie infernala, masini peste masini, locuri de parcare din ce in ce mai putine, masini in serviceuri din ce in ce mai multe;

Bucuresti, peste 6 ani
Mircea se trezeste in fiecare dimineata la ora 6. Trebuie sa ajunga la munca pana la ora 9. Se trezeste, opreste ceasul, mai motaie un sfert de ora dupa care incepe ritualul de dimineata: cafea, televizor si ocazional cereale cu lapte; in general doar cereale...

Locuieste cam la 6 kilometri de servici. Pe jos, probabil i-ar lua o ora jumate. Cu bicicleta ar face probabil mai putin, dar nu are cum sa ajunga pana acolo, si chiar daca ar avea, nu ar avea unde sa o lase. Cu masina drumul e ucigator, dar ramane singura solutie. Metroul s-a surpat de mult. Ultima data cand se incercase inlocuirea unor conducte de apa, Dorel a spart din greseala unele de gaz, care la randul lor au afectat serios structura de rezistenta a multor blocuri si edificii. Metroul a resimtit efectul din plin. Totul se intamplase in zona eroilor. Explozia distrusese in integime statia. Tunelele au fost inundate de Dambovita si au fost declarate inutilizabile. O masina mai nou costa 25 RON, cu plinul facut. Evident, 25 RON e cel mai ieftin model, folosit zilnic pentru mers la munca. Masina e construita dintr-un aliaj nou si foarte usor. Sunt si foarte usor de fabricat. Poti sa cumperi una de la orice benzinarie si sunt suficiente pentru o singura persoana. Mircea a mers pana la RomvPetromul din colt si isi lua una rosie, de 2 persoane. Miercurea isi lua tot timpul una rosie. In parcarea din fata, erau afisate masini de mai multe dimensiuni: cea mai impresionanta era una de 4 persoane, care costa 250 RON si care avea o autonomie de 400 de km. Era inca prea devreme pentru el sa se gandeasca la vacante. Drumul pana la munca era a doua cea mai neplacuta perioada a zilei. Pentru Mircea, intoarcerea era cea mai chinuitoare. In general lucrurile se desfasurau in felul urmator: se urca in masina, o lua in jos pe bulevard, intra pe niste stradute stramte de unde lua o colega de servici cu el, apoi revenea in bulevardul central si mergea pana unde avea sansa sa ajunga. In unele zile merge 2 km, in altele 3. Arareori reusise sa mearga 4 km. I se intamplase o data, cand toata lumea plecase in pelerinaj la moastele unui sfant nou descoperit. Parcarile erau intr-adevar ciudate si, de departe, cele mai periculoase locuri din lume. O masina parcata nu mai putea fi mutata. Cand nu mai aveai unde sa mergi, coborai din masina si continuai pe jos, printre celelalte masini. Din tot bulevardul imens, de 70 de metri latime, oamenii nu circulau pe o banda de mai mult de 10 metri. Se fereau de noile creaturi ce aparusera in acest nou habitat antropic. Daca mergeai singur riscai sa fi atacat de caini si aurolaci. Aglomerarile de oameni erau evitate, mai ales datorita sunetelor stridente pe care le scoteau mobilele lor. Se aflau la un pas de apocalipsa, si totusi soneriile nasoale nu disparusera inca. In doar 5 ani, animalele urbane avusesera o evolutie surprinzatoare: li se latisera si lungisera maxilarele, le mai crescusera 2 randuri de dinti foarte ascutiti, care se schimbau regulat precum cei de rechin, se hraneau cu masini si ocazional, in zilele cu adevarat toride, se desfatau cu ce mai gaseau prin rezervor. Umblau in general in haite de cate 50 de indivizi. Cinci sau sase era masculi alfa, si aurolaci, si caini. Restul nu distingeai prea bine ce sunt. Cel mai bine era sa ii eviti. In mod ciudat, aceste noi creaturi erau chiar apreciate in societate: isi faceau excelent treaba de gunoieri urbani, consumau si digerau cantitati uriase din orice aliaj. Oamenii de stiinta nu gaseau nici o explicatie. Mircea in schimb, s-a gandit tot timpul ca pentru ei totul e un fel de turta dulce, cu sau fara glazura, invelita sau nu in ciocolata, cu bombonele sau cu fructe deshidratate.

Pentru Mircea, existenta sa nu are sens, cum nu are nici cea a celor din jur. Singurii care fac ceva folositor sunt devoratorii de gunoaie. Cinic vorbind, singurul sau scop este acela de a-i tine satui pe devoratori, adevaratii conducatori ai lumii.

Bucuresti, peste 10 ani:
...

blog sor

2007-12-08T23:07:00.000+02:00

Si-a facut sor-mea blog. http://melycarcu.blogspot.com. Pe langa faptul ca m-a luat total prin surprindere vestea, imi place si mai mult blogul in sine.
Cititi si-o sa vedeti ca cel mai probabil e mai matura decat mine. Pffff, de 23 de ani ma chinui sa cresc si inca n-am gasit formula magica: ce-i drept, inca nu a aparut la publicitate pe cartoon network.

Si sor, si iubita, si cativa prieteni au blog: sunt inconjurat de oameni cu o dorinta puternica de exprimare. Imi place extraordinar de mult...

vine Craciunul

2007-12-03T22:26:00.000+02:00

In seara asta am impodobit bradul: sper sa tina pana plecam din Bucuresti. Uite si cateva poze, cu bradul doar.

Mos Craciun va saluta cu drag:

Si uite si un colind care sa mearga bine cu pozele:

Incet, incet, vine Craciunul...

pictorial

2007-11-30T00:05:00.000+02:00

Am muncit zilele trecute la un pictorial. Starul nostru, adorat de nenumarate fete, s-a expus in diferite ipostaze. Iata ce a iesit:
- aici il avem pe Tweety Vadim - cu pletele pe spate si una lasata neglijent in fata

- Tweety Dica, priveste visator in departare, cu creasta in vant

- Tweety Einstein, pregatit de o alta inventie geniala, ca si ciocolata cu gust de bere

-Tweety Basescu: comentariile sunt de prisos

- Tweety Robert Downley Jr., luat direct de la sedinta foto pentru Esquire. El e cu adevarat baiatul rau de la Hollywood (bad ol' putty tat)

Doresc sa mentionez, ca in ciuda aparentelor, lui Tweety chiar i-a facut placere sa participe la sedinta foto.

6 ore

2007-11-25T23:13:00.000+02:00

Atat am facut astazi cu masina de la Fagaras la Bucuresti. A fost, de departe, cel mai greu drum la Bucuresti de pana acum. A durat cu 2 ore in plus, ore pe care le-am petrecut in coloana, bara la bara.

Pana in Predeal am mers excelent. Chiar ma miram ca nu e nici o masina pe drum. Ajung la iesirea din Predeal, si dupa prima curba, frana. Numai masini se vedeau pana in departare. Era cam ca in al 13-lea razboinic: un sarpe de foc...un foc rosu, care palpaie cand apesi pe frana. Toata aventura de acolo pana la soseaua cu 4 benzi a durat ceva mai mult de o ora. A durat totusi mai putin decat ma asteptam. Am fost surprins sa vad ca initiativa politiei Comarnic de a dirija circulatie pe o sosea dreapta, nu in intersectie, a fost rapid implementata si in Predeal, Azuga si Sinaia.

Drumul pana la Ploiesti si putin dupa nu a durat foarte mult. 1 ora de mers bine, constant, cu viteza decenta, nu exagerata. Eram fericit ca ajung repede si ca pot face mai mult din ceea ce mi-am propus: nimic.

Am ajuns la Ciolpani, unde am stat o ora. Am stat = 5 km, timp in care mi-am pus intrebari de-a dreptul existentiale: unde dracu sunt? ce naiba s-o fi intamplat? de ce sta manelistul ala cu geamul deschis? samd. Raspunsurile le-am gasit tot eu: dupa vreo 45 de minute am vazut semnul de iesire din Ciolpani; s-a intamplat un accident in urma caruia un om a murit si alti 2 au fost raniti (multumesc EuropaFM), masina am vazut-o si eu si nu mi-am dat seama ce marca fusese in tinerete; manelistul probabil se besise si d-aia isi taia intr-una venele.

Dupa aproape o ora jumate am trecut si de locul accidentului si distanta fata de Bucuresti scadea simtitor. Am tras o spaima inainte de Saftica, pentru ca o specie de idiot a reusit sa-si buseasca masina si sa formeze alta coloana. N-a durat decat cateva minute, dar no, gestul conteaza. In fine, am ajuns si prin Baneasa, unde am vazut 2 masini de pompieri, ambulanta si politie deplasandu-se in sens invers directiei mele de mers.

In concluzie, au fost 6 ore investite cu folos: sigur nu o sa raman in Bucuresti. Te omoara incet viata in el, si mai rapid incercarea de a ajunge in el.

Acum m-am relaxat cu un Riesling de Jidvei. Bun vin, buni pupici...

4-3-2

2007-11-25T21:18:00.000+02:00

Am aflat astazi ca va aparea o continuare la filmul nostru cel mai premiat: 4 luni, 3 saptamani si 2 zile.
Am gasit urmatorul afis:

Cica titlul este:
4 ciocolate, 3 prajituri si 2 cornuri cu ciocolata.
Sper ca v-am facut pofta din nou ;)

Psihologie Chocolate

2007-11-24T19:50:00.000+02:00

Conform unui studiu publicat recent intr-o revista austriaca de psihologie, testul efectuat in mod normal cu pete de cerneala va fi inlocuit. Ineficienta acestuia a fost acceptata unanim de psihologi dupa ce mai multe femei au avut reactii violente la vederea urmatoarelor poze:

E tort de ciocolata facut de mama...yum!

Platforma - Houellebecq

2007-11-22T22:33:00.000+02:00

Azi am terminat de citit Platforma. E o carte foarte faina si scrisa intr-un mod extrem de interesant. E usor de citit. Ideile se succed fluent si subiectul se schimba adeseori fara sa iti dai seama. Autorul merita toata stima. Tema abordata este cea a turismului sexual. Toata cartea incepe cu o excursie in Thailanda, unde personajul principal, Michel, are cateva experiente cu maseuzele locale. Scenele efective de sex nu sunt lungi, si nici lungite sau presarate cu picanterii de genul: i-a luat si i-a admirat, si vai ce fior...infirator. Dimpotriva, totul se integreaza perfect in firul narativ si vine mai mult de la sine. Intr-un fel, simti ca ai face exact acelasi lucru in situatia respectiva.
La intoacerea in Franta, Michel incepe o legatura amoroasa cu una dintre fetele pe care le cunoscuse in timpul turului. Valerie pe nume, lucra la cel mai mare operator de turism din Franta, si, ca urmare a unei oportunitati aparute, trebuie sa se ocupe de revitalizarea unor hoteluri dintr-un circuit turistic. Michel sugereaza "turismul de sarm". Succesul e imediat. Intervine imediat islamul si teroristii lui pentru a remedia situatia. Nici de teroristi sa nu va speriati pentru ca pana si acestia se incadreaza perfect in firul narativ: apar pentru putin timp, chipurile nu li se vad, ucid o gramada de oameni etc...
Cartea, din ce am inteles eu, a suparat pe multa lume, incepand cu feministele si militantii pentru drepturile omului, si terminand cu lumea islamica. In final personajele principale mor, si moartea e prezentata in ambele ipostaze: rapida, brutala si prelungita, inceata, chinuitoare. Practic, ideile lui Michel pun in miscare un mecanism mai mare decat isi putea imagina. E un fel de mini-aplicatie a teoriei haosului: cand unui fluturash i se falfaie o aripa intr-o parte a planetei, ar putea sa creeze o tornada in cealalta. Cartea in sine, mi s-a parut a fi ultimul drum al unui om: incepe prin a parea un om care nu exista, care gaseste apoi ratiunea de a trai in dragoste si care ajunge sa piarda singurul lucru pe care-l mai avea. E trist, dar e singurul mod in care poti incheia definit o poveste. Ar mai fi: "Si au trait fericiti pana la adanci batraneti", dar in ultima vreme, cand lupta dintre bine si rau nu se mai termina dupa 3 zile si 3 nopti, chiar si acest final fericit ramane prada indoielii, speculatiei si dubiului.

Acuma ce vroiam de fapt sa zic: cititi cartea! Pe metrou e lectura excelenta. Personal, stiind ca in metrou toata lumea citeste orice de unde apuca, am avut momente in care m-am gandit ca daca cineva ar imparti un paragraf cu mine, m-ar considera o specie de pervers.

P.S. - vedeti si filmul cu japonezi de mai jos...nu sunt chiar samurai, dar baietii dau bine cu coasa

fotbal cu binoclul

2007-11-22T22:28:00.000+02:00

Japonezii astia au niste idei...si in asa hal si cu atata sete dau dupa minge...

senzatii tari

2007-11-11T20:20:00.000+02:00

Astazi, dupa foarte multa vreme, am gatit. Cred ca Vladutz s-a bucurat ca nu l-am mai sacait cu posturi despre mancare. Oricum, pasiunea asta a mea n-o sa dispara niciodata, chiar daca nu sunt un bucatar priceput. Timp e, si poate ma invechesc si eu ca vinul bun, nu ca branza Camembert.

Astazi am facut paste. Am incercat fusili. Poate pentru un bucatar italian exista si alte lucruri importante: compozitia, cat sunt de uscate, grosimea s.a.m.d., dar eu m-am limitat la cat timp trebuie sa le fierb. Evident m-am uitat dar tot dupa ochi le-am lasat pe foc. Sa nu para fierte prea tare, sa fie asa, "al dente". In timp ce fusili mei sareau in oala, m-am apucat de sos. Se spune ca sosul e cel mai important lucru din paste, asa ca de data asta l-am lasat intr-o nota mai autentica si nu l-am imbunatatit cu salam, sunca sau cremvusti. Am taiat in schimb niste gogosari si niste usturoi si i-am pus sa se prajeasca intr-o picatura de ulei si o bucatica de unt. I-am lasat o vreme pana a facut usturoiul schimb de culoare cu gogosarul, dupa care am adaugat bulion si am lasat tot pe foc pana a scazut putin.

In final, am luat cate un pumn de paste o data, le-am pus in farfurie si am ras putina branza pe ele. La sfarsit am pus sosul, dupa care am mancat cu pofta, fara sa mestec prea des.

Acum urmeaza spalatul vaselor....nashpa!!!!!!

p.s. - pentru cei care stiu cat sunt in stare sa lungesc ceva ce pot spune intr-o propozitie, sa nu se arate prea surprinzi, altfel o sa trebuiasca sa ilustrez cumva povestea stropitului cu vasla....;)

veverite zburatoare

2007-11-08T21:40:00.000+02:00

Cel mai tare lucru pe care l-am vazut de multa vreme pe net

Breakin' the habit

2007-11-06T00:10:00.000+02:00

Mi-a tot rasunat piesa asta in ultimele zile in creier. Nu mi-a rasunat melodia cat am auzit si am inteles mesajul. Cei care ii stiu versurile si videoclipul mai bine nu trebuie sa se sperie. Nu percep mesajul mot-a-mot. Pur si simplu cred ca toate chestiile deprimante pe care le-am scris despre capitala pana acum nu ma caracterizeaza. Asa ca o sa incerc sa ies din obisnuinta asta, o sa incetez sa ma mai plang de metrou si de alte chestii de cacat si o sa incerc sa expun totul exact cum imi place mie sa vad: intr-o maniera optimista si frumoasa.

Decizia am luat-o ieri, la putin timp dupa ce am plecat de-acasa, cu masina. Era destul de tarziu, drumul destul de lung, tocmai incepuse sa ploua serios si tocmai ce trecusem stergatorile in viteza superioara, radioul isi facea treaba si ma gandeam ca e o vreme tare deprimanta. Intr-un fel inexplicabil, vremea asta m-a facut sa ma simt bine, o senzatie de fericire la plic, instant, care isi pierde gustul destul de repede dar ramai cu el in memorie o viata. Ca sa fiu inteles mai bine, e ca un fel de guma Turbo, al carei miros il mai recunosc si acum prin cate un magazin Nike sau Adidas. E tare bine sa traiesti. Daca esti viu, poti face orice, poti chiar sa te gandesti ca intr-o zi vei reusi sa evadezi din rutina si din aglomeratie. Ca sa citez un nu asa mare critic in viata: "Every cloud has a silver lining" (Stuart Little). Si cam asta o sa incerc sa fac eu de acum incolo. Sa gasesc partea frumoasa unde nu se vede si sa o creez unde nu e.

So I'm breaking the habit tonight, and I've been breakin' it all day yesterday and I'll keep on breakin' it starting tomorrow till there will be a new habit to brake. That's all folks....

o saptamana grea

2007-10-28T01:34:00.001+03:00

De cand am scris ultima oara ceva in blog am avut de cateva ori idei pe care le consider bune, dar pe care, din lipsa de timp si inclinatie spre relax nu le-am mai reprodus. In fine, o sa incerc acum, chiar daca e tarziu si mi-e somn.

Am avut saptamana asta 2 intamplari in legatura cu metroul. Nu mai stiu exact cand, marti parca, la Unirii, de dimineata, au ajuns 2 metrouri in acelasi timp. S-a umplut efectiv toata statia si am stat permanent la coada ca sa schimb magistrala. Asa ceva nu am mai vazut niciodata, atata lume la un loc....Ceea ce mi s-a parut extrem de creepy a fost linistea. Erau extrem de multi oameni si totusi, era atat de liniste ca auzeai si caderea unui ac. Poate exagerez putin, dar la un moment dat, cersetorul care sta la capatul scarilor rulante in fiecare dimineata, a primit un ban, si am auzit, cand si-a bagat moneda in buzunar, cum se loveste de alte monezi. O mie de oameni si, totusi, o liniste mormantala. O mie de oameni si toti straini. Nimeni nu vorbea cu nimeni. Foarte rar mai razbatea prin multime cate un "Vai, fata...". Si eu ma gandeam ca merita sa scriu despre asta. Merita sa spun ca oamenii si-au ingropat de mult civilizatia, la metrou. Au luat-o cu ei intre doua tunele si i-au dat-o degeaba unui cersetor. O mie de oameni si nimeni sa nu aiba nimic de spus. Fara prieteni si fara cunostinte, doar rece si impersonal. Toate astea pe langa mizeria aerului pe care il respiri si pe care cu siguranta l-ai mai respirat o data tot acolo. Pentru ca nici aerul nu pleaca din mormantul asta. Si partea care ma supara cel mai tare e ca am nevoie de cacatul ala. Daca nu as fii pus fata in fata cu altele si mai mari. Pana nu o sa invat sa injur 5 minute in continuu fara sa ma repet nu o sa renunt la metrou in favoarea masinii. Pentru ca in masina, daca nu injuri, te plictisesti, si eu inca nu am deprins aceasta arta. Sper sa nu renunt niciodata la metrou...

Acum al doilea lucru despre metrou nici nu mai merita mentionat. Poate alta data...

Ca sa revin la preocupari mai actuale, azi am fost la Hipo, targul de joburi pentru tineri profesionisti. Am fost blindat de pliante si programe si oferte inca de inainte sa intru in Sala Palatului. Oamenii nu pierd nici o secunda si in nici un caz vreun vizitator. Starea mea de spirit a fost in general buna. Nu am mers sa ma angajez, nici macar sa las un CV-u. Am mers doar de dragul de a ma plimba si de a nu-mi lasa un prieten sa se plimbe singur. Nu m-am barbierit. Nu am avut nici un CV la mine. Nu m-am imbracat elegant. Am avut un tricou rosu, vechi de vreo 5 ani, care inca imi vine. Blugii erau de vreo 3 ani. Perechea asta a fost o investitie pentru viitor. Cand mi i-am luat mi-erau largi asa ca nu i-am prea purtat. Acum imi vin la fix, mai ales pe talie, si lumea ma intreaba daca sunt noi...Am stat o vreme cu haina pe mine, pana mi s-a facut cald. Haina in sine e faina, dar merge mult mai bine asortata la un pantalon de stofa decat la blugi si tricou rosu. Imi pare rau ca nu am nici o poza...ma scutea de un paragraf. Ideea e ca toti cei care imparteau pliante prin multime se opreau la mine: o gramada de joburi si prezentari de companii. Si chestia e ca nu faceau asta cu toata lumea. Erau o gramada de oameni imbracati adecvat pentru interviuri acolo si totusi, astia se opreau la mine sa imi ofere joburi. Initial am dedus ca aveam figura de somer. Barba cred ca a fost de vine. Dupa ce m-am distrat putin pe tema asta am revenit la ganduri mai pasnice si am ajuns la concluzia ca tricoul rosu ma scotea in evidenta. Prefer sa cred varianta asta, mai ales ca inca nu m-am barbierit. De maine n-o sa mai cred nimic. Ultimul motiv care mi-a trecut prin minte e soarta. Soarta in general e plina de ironii. Asa am invatat de la inteleapta secolului trecut, Alanis Morisette. E ironic sa oferit joburi unui om care nu cauta ceva nou. Si o sa fie si mai ironic momentul in care o sa caut si n-o sa gasesc. Angajarile se fac tot timpul anului, mai ales primavara si toamna. Sincer, cine ar merge la interviu vara, la 50 de grade, cand fierbe asfaltul sub tine, imbracat in pantaloni si camasa? Sau iarna, pe viscol, cine s-ar incumeta sa se angajeze? Eu as astepta ghioceii....

Concluzia la care am ajuns e urmatoarea: pentru orice in viata exista un moment potrivit. Dupa cum spunea Chef: "Rememeber children, there is a time and place for everything...and it's called college".

Acum e timpul sa dorm.

p.s. - daca observati greseli gramaticale, nu ma anuntati. Nu ma intereseaza daca am tasta m in loc de n sau ceva de genul. Daca sunteti de-a dreptul ofensati si sunteti ferm convinsi ca acest articol contribuie la cresterea dobitociei de pe net, inaintati-va plangerii academiei. La academie, cu siguranta nu veti fi ignorat.

Noapte buna!!!!!!!!

la nunta

2007-10-20T10:46:00.000+03:00

Ieri pe la 1 jumate am plecat de la munca. Am ajuns acasa si am inceput pregatirile de plecat la nunta in Tulcea. Primul lucru: traseul...a durat aproape o ora pana am gasit ca pana la iesirea pe autostrada trebuie sa merg drept de la Unirii inspre Alba Iulia, si-apoi spre Mihai Bravu.
A fost primul meu drum pe autostrada si a fost fain de tot. Fara aglomeratie, fara stres, minunat as zice. Dupa autostrada a urat o portiune mai rea, plina de camioane si drum in lucru, dar am trecut oarecum bine. Am luat-o inspre Tulcea pe la Saraiu, o zona tare faina cu paduri. Copacii de o parte si de alta a drumului isi uneau coroanele pe deasupra. Daca mai era si drumul la vale aveai impresia ca esti intr-un tunel. Cand aveai o masina in fata, tunelul facut de coroane era luminat pe masura ce cel din fata inainta. Era o priveliste care se schimba in continuu.

La Tulcea, tatal colegei pe capul careia am ajuns, ne-a pregatit peste. Am mancat ciorba de salau cu crap, usturoi si burta de crap cu icre. Prezentarea crapului a fost extraordinara. Acum regret ca nu i-am facut o poza. Pestele, de 8 kile in tinerete, era taiat in 2, de-a lungul sirei spinarii, si pus intr-o tava mare. Pe mijlocul tavii, fix desupra burtii impanate cu usturoi, erau asezate icrele. Si ca si cum nu ar fi fost destul, toata tava era ornata cu felii de rosii, coapte si ele. Ca sa o citez pe colega mea, Adina...o nebunie!!!! Si la masa un pahar de vin alb, sec, vechi de 5 ani, din productie proprie.

Aseara am mai stat cu iubita mea Cristina si cu Adina la un film si o poveste, dupa care am dormit. In dimineata asta am apucat sa vad si eu putin din Tulcea. Faleza si monumentul sunt locuri frumoase, care merita vazute si care mi-au placut in ciuda vremii oarecum nefavorabile. In fine, bine ca n-a plouat, chiar daca e aproape sfarsit de octombrie.

Astazi am incercat prima data narghileaua, la varul Adinei. Minunata inventie, mai mult de atat nu am ce sa zic. Expresia cu fumezi ca un turc are in sfarsit sens pentru mine.

Acuma ma pregatesc de nunta...nu o sa dureze tare mult. N-are rost sa ma chinui prea tare ca oricum nu am ce rezultat sa scot. Biserica si restaurantu sunt vis-a-vis, deci voi merge pana acolo si inapoi.

la meci

2007-10-13T22:35:00.000+03:00

Stiu ca e sambata seara si ca Romania tocmai a castigat impotriva Olandei cu 1-0. Sunt la fel de bucuros ca orice alt suporter al nationalei. Dar in seara asta trebuie sa spun ca zilele trecute s-a desfasurat un meci cel putin la fel de interesant.

Am jucat de la 10 seara, 3 echipe, dupa regula standard: pana la 2 sau 10 minute. Am inceput cu tricoul verde si am ramas cu el pe mine pana la sfarsit. Prima data am pierdut dupa vreo jumatate de ora. Dup-aia, pentru ca am ramas totusi in teren, dar in alta echipa, nu am mai pierdut decat dupa inca mai bine de o ora. Au fost momente in care oarecum speram sa pierdem doar ca sa ma odihnesc. Si totusi, cu toata oboseala si cu toate consecintele ce aveau sa apara ziua urmatoare, parca tot mai fain e sa castigi....hehe.

Trebuie neaparat sa va povestesc niste super-faze.
Prima dintre ele pe care o tin minte e urmatoarea: dau mingea in fata, pe partea stanga a terenului, unde atacantul o deviaza inteligent lobat pe partea dreapta a terenului, de unde reia Vladutz mingea in poarta cu un voleu superb. Toate atingerile au fost dintr-o lovitura. Adversarii nici n-au stiut ce i-a lovit, si astea la primul meci jucat impreuna cu oamenii astia.

Un alt gol frumos...pasa scurta in terenul lor, reia din preajma careului Horia, cu un sut plasat si foarte puternic. Tot Horia, in alta faza, dribleaza vreo 3 adversari(cand in total erau 4 + portarul), suteaza si marcheaza.

Faza de contratac: eu si portarul nostru ne aparam impotriva a 4 adversari. Reusesc sa recuperez mingea si ajungem 4 de-ai nostri cu portarul advers. N-a avut nici o sansa.....

A mai fost o faza tare cand cineva a prins un sut ca lumea, mingea a lovit bara, a sarit la un jucator de-al nostru din fata portii care a trimis-o usor in poarta si, surpriza, a dat-o iar in bara.

Au mai fost faze frumoase: goluri scoase de pe linia portii, suturi puternice, penaltyuri etc.

Golul cel mai amuzant, din punctul meu de vedere, s-a petrecut cam asa: cineva respinge mingea care se indrepta incet dar sigur inspre marginea terenului si aut de poarta. Un fundas de-al lor alearga s-o opreasca si eu tiptil in spatele lui. Opreste mingea si isi face preluare cu calcaiul...numai ca pana sa se intoarca mingea era deja la mine. Am ramas singuri eu si un coechipier cu portarul, am pasat si el a marcat. Minunat, ce mai....

Pe scurt, oamenii in verde au condus ostilitatile. Acum, dupa 2 zile, mi-am cam revenit cu somnul. Oricum, doua zile cu servici + scoala + fotbal + scoala + servici, sunt criminale, in orice ordine le-ai lua. Ne-au lipsit majoretele, cu pompoane, dar pierderea e mai mult a lor. Au ratat un spectacol pe cinste.

P.S. - daca cineva cumva simte ca am uitat una sau mai multe faze importante, rog face-ti-va auziti. Motivul e simplu: lumea trebuie sa stie :)...

la mare

2007-10-09T21:01:00.000+03:00

Am ajuns la camin. Am mancat si am stat putin pe net. Am scris in blog. In final, m-am asezat in pat cu prietena mea ca sa mai povestim. Ziua sunt ocupat si nu prea am timp. Geamul era deschis, ca mai tot timpul de altfel, pentru ca in camera e cald. De cand avem termopane e si mai cald. Am patul langa geam. Acolo e mai racoare, chiar frig cateodata. Lumina imi batea tare in ochi. Eram acoperiti ca patura, ca sa se incalzeasca ea. Am hotarat ca lumina e prea puternica asa ca, in gluma, am pus un prosop galben peste fetele noastre. Am ajuns la mare. Soare straluceste pe cer. Suntem la plaja, in sezlonguri, amandoi acoperiti ca sa nu ne prinda ultravioletele prea tare. Briza adie usor si o simt cum imi gadila talpile. In jur nu e prea mare agitatie. Niste oameni fac integrame, si ei tot in sezlonguri. Dupa care am terminat aerul de sub prosop si a trebui sa renuntam la aerosolii de seara pentru aerul proaspat de camin.

metrou

2007-10-08T22:05:00.000+03:00

Sunt o persoana in general nemultumita de transportul in comun din Bucuresti, si total enervat de metrou, mai ales pentru ca depind de el.

In fiecare dimineata e cam aceeasi poveste. Ajung la Unirii. Aglomeratie mare, lume multa, in metrou un metrou de lume, pe peron alt metrou de lume. Ma indrept inspre un capat unde pare mai liber. Sunt obisnuit sa las unul sau doua sa treaca. Stiu ca nu sunt ultimele. Totusi sunt multi pentru care metroul ala e ultimul. Zilnic pe la Unirii se perinda cateva conserve ticsite cu sardine, in care nu mai am loc si in care si daca se face nu vreau sa intru. Poate e un moft, dar imi place sa respir. Si in metroul ala intra tot felul de oameni.

Sunt cativa care imi sar in ochi in fiecare dimineata. De exemplu, sunt aia care intra ultimii, si, printr-o minune isi fac loc. Dupa aceea, se anunta inchiderea usilor. Se inchid mare majoritate, mai putin cele de la vagonul 2 si 3. Usile trebuie redeschise toate si reinchise. In momentul in care sunt deschise din nou, pe de o parte mai sunt vreo 2-3 viteji care vor si ei inauntru, dar, cei mai idioti sunt cei care scot capul afara din metrou si se uita urat si intrebator inspre celelalte usi. Parca le citesti in privire cum l-ar pune la punct pe ala din cauza caruia nu a plecat metroul. Cred ca ei se vad asa ca niste cetateni respectabili, indignati de comportamentul necivilizat al unor neciopliti. Ei, care se sprijineau atat de bine pe usa.....Arata ca niste pui de pisica, pui care nu stiu si nu pricep nimic. Cum era o poezie: vino-ti matzule in fire, lucruri multe-o sa te mire. In fine, daca nu merge din a doua, a treia e tot timpul cu noroc. Si metroul pleaca. Si vine urmatorul si plec si eu.

Am mai auzit cateva discutii interesante de la oameni prea putin interesanti. Deunazi, o fata spunea foarte indignata ca ea isi ia masina, ca nu mai suporta metroul. Si-atunci sa vezi relax. O ora pe drum cu masina, consumand benzina degeaba, intr-un trafic atat de fluent ca-i face pe ardeleni mandrii de sprinteneala lor. Vad ca in majoritatea masinilor nu e decat o persoana: soferul. Asta inseamna ca sunt 3 locuri libere in fiecare masina. Si toti merg si se intorc la aceleasi ore din aceleasi locuri. Daca nu am dreptate, atunci nu ar trebui sa fie aglomeratie, nu? Daca oamenii s-ar "combina" la mers la serviciu cu masina si ar face benzina/motorina/kerosenul pe din 4, ar fi poate nu de 4 ori, dar de 3 ori sigur, mai lejer traficul. Si atunci ar fi si domnisoara de la metrou multumita ca poate sa-si care prietenele la servici. Alta viata....

Eu as merge pe jos tot timpul, dar e al naibii de mare si Bucurestiul. Pana la solutii alternative, raman cu metroul. E cel mai bun dintre rele.

Muse

2007-10-07T18:19:00.000+03:00

Am fost aseara la concert la Muse. Eu pana acum nu am ascultat deloc Muse. Nu stiam nici o piesa nici macar dupa nume. Nu cred ca sunt chiar modelul de fan sau macar de om interesat care sa mearga la concert ca stia multe despre muzica formatiei respective, sau macar despre picanteriile vietilor personale ale membrilor. Am mers la concert pentru ca am avut chef. Am ales sa nu merg la alte formatii despre care stiam mult mai multe chestii, d-alde Placebo, Depeche Mode sau Faithless. Imediat dupa concert, dupa ce mi-au fost povestite primele impresii de oameni care mersesera, de fiecare data, am regretat pentru un moment ca am lipsit. E, acum e randul meu sa ma razbun.

Am ajuns la stadion si am urmarit coada pana la sfarsit, vreme de o strada si-un colt de intersectie. M-am asezat la sfarsit si m-am pus pe asteptat cu prietena mea si inca alti doi prieteni. Coada s-a lungit si daca intarziam chiar si un minut stateam macar cu vreo 20 de metri mai in spate. La inceput am stat lejer. Lumea se comporta straniu de civilizat. Eram la coada si totusi stateam relaxati si nu eram deloc inghesuiti. Un jandarm, slujitor al statului si faclie de veghe asupra sigurantei nationale, a venit si ne-a zis sa mai strangem randurile. Ahem...se pare ca inghesuiala era o chestie obligatorie. In fine, dupa vreo 50 de minute in care nu s-a schimbat nimic, s-a pornit intrarea in stadion. Sincer, ma asteptam sa fie concertul direct pe iarba. Afara se facea de ploaie, si stiu din experienta anterioare ca la concertele care merita sa fi intotdeauna ploua. Eu eram pregatit pentru imbulzeala in ploaie si noroi, dar n-a fost deloc asa. N-a plouat, n-a fost noroi, si in jurul meu erau doar oameni linistiti. In fine, a inceput concertul cu fostul solist al trupei Suede. A cantat ceva de la el si ceva de la Suede. Piesele vechi erau chiar tari. Ca majoritatea vocilor de trupe ce au ales o cariera solo, canta despre dragoste. Cam plictisitor si muzical fumat subiectul. Trecand peste impresiile despre subiect, inceputul a fost chiar promitator. Pacat ca a fost urmat de o pauza destul de lunga pentru naiba stie ce, si s-a pierdut tot scopul incalzirii efectuate de Mr. Anderson.

Dupa care a inceput Muse. :). Oamenii s-au prezentat super-tare. Stiu ca suna a impresie de Al Bundy sau Homer Simpson, dar chiar trebuia sa vedeti cat de frumoase erau luminitele. M-a impresionat ca s-au pregatit atat de bine, chiar si pentru o scena mica si un stadion mic cum a fost cel de aici. Nu mi s-a parut ca a fost extrem de multa lume. Cu siguranta nu a fost mai multa decat la Apocalyptica sau la Rasmus in Targu - Mures. Poate a fost doar o impresie si am mancat ciuperci fara sa stiu toata seara. Concertul a fost extraordinar. Consider ca e cel mai fain concert la care am fost pana acum. M-as mai duce o data daca as avea ocazia. Dar pe un stadion mai mare, cu boxe mai puternice si cu mai multe lumini si cu mult mai mult noroi :)).

La multe concerte am simtit o chestie foarte placuta. Descrierea o sa sune putin cam corny, dar asta e. Senzatia e creata de o pala de vant rece care bate peste toti oamenii aia agitati, care te loveste usor fix cand solistul striga sau interpreteaza cine stie ce bucata mai grea. Si vantul ala rece parca te mai trezeste putin si parca reusesti sa te detasezi de tot ce e in jurul tau. Minunata senzatie....